În România, pădurea este considerată poluator și plătește taxă de mediu: Avem nevoie de 1000 de ani pentru a împăduri cele 2 milioane ha de terenuri degradate

Publicat: 15 04. 2015, 18:54
Foto: prjctromania.wordpress.com

În ultimul „Raport de Audit al performanţei modului de administrare a fondului forestier naţional în perioada 2010 – 2013“ dat publicităţii de Curtea de Conturi a României ne este prezentată situația dezastruoasă în ceea ce privește pădurile și mediul. 

Din acest raport aflăm și că pădurile sunt considerate poluatori, iar pentru asta se plătește o taxăd e mediu, scrie ecopolitic.ro

1) – România a accesat doar 0,081% din Fondurile nerambursabile pentru împădurire!!!

2) – România ar avea nevoie de 1000 de ani pentru a împăduri cele 2 milioane ha de terenuri degradate!!!

3) – în România pădurile sunt considerate „poluatori“ şi plătesc taxă de mediu!!!

Conform programului naţional de împădurire elaborat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Durabile în anul 2004, necesarul de perdele forestiere de protecţie în România este de 300.000 ha. Aceasta presupune asumarea de către autorităţile publice a unor programe pe termen lung, cu obiective ferme pe etape şi cu finanţări continue. Deşi s-au aprobat studii de fundamentare a necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie pentru 50.600 ha şi s-au întocmit documentaţii tehnico-economice pentru 20.000 ha, acestea nu au fost transpuse în practică. În perioada 2005-2013 s-au înfiinţat numai 388 ha de perdele forestiere, astfel încât la începutul anului 2014 în România suprafaţa perdelelor forestiere este cu 5.500 ha mai mică decât în anul 1957. (Raport Curtea de Conturi a României).