Zeci de proiectile de război, descoperite în Vaslui în timpul lucrărilor la rețeaua de apă
În urma unor săpături la rețeaua de apă din localitatea Mărășeni, județul Vaslui, a fost descoperit un depozit de muniție neexplodată. Descoperirea datează din Al Doilea Război Mondial.
Ce fel de proiectile au fost descoperite în urma unor săpături
Misiunea pirotehniștilor a început după ce lucrările la rețeaua de apă au fost oprite brusc din cauza descoperirii. Specialiștii sosiți la fața locului au demarat verificări amănunțite în sol, acțiune care s-a întins pe parcursul a două zile.
Reprezentanții ISU Vaslui au explicat cum a debutat această operațiune de amploare și ce au găsit la primele verificări.
„Elementele de muniţie au fost descoperite în timpul lucrărilor de aducţiune a apei. Iniţial au fost identificate patru proiectile explozive calibrul 75 milimetri. În urma operaţiunilor de detectare, dezgropare şi identificare, pirotehniştii au mai asanat, în cursul zilei de luni, 28 de proiectile, proiectile perforante şi tuburi de proiectile de diverse calibre”, a informat ISU Vaslui.
Câte elemente periculoase au fost găsite
Căutările au continuat și în dimineața următoare, deoarece existau suspiciuni mari că în zonă se mai află și alte resturi de armament din timpul războaielor. Zona a fost scanată din nou cu detectoarele de metale.
Oficialii instituției au oferit detalii și despre continuarea investigațiilor din teren.
„Marţi dimineaţă, echipa pirotehnică a continuat operaţiunile în zonă, în urma verificărilor fiind descoperite încă două proiectile explozive calibrul 75 de milimetri”, au adăugat reprezentanții ISU Vaslui.
Toate aceste elemente periculoase au fost ridicate și transportate în siguranță, urmând să fie distruse. În acest context, salvatorii le reamintesc oamenilor că au obligația legală de a suna imediat la numărul de urgență dacă găsesc astfel de obiecte.