Incendiu puternic la Dragonul Roșu. Hala de depozitare s-a prăbușit parțial și degajă un fum dens
Un incendiu de proporții a izbucnit la Complexul Comercial Dragonul Roșu din București, afectând o hală de depozitare pe structură metalică, care s-a prăbușit parțial.
Pompierii intervin cu zeci de autospeciale, iar populația a fost avertizată printr-un mesaj RoAlert, informează Agerpres, citând ISUBIF.
Cuprins:
- Care sunt primele măsuri luate
- Care este starea halei și cum intervin pompierii
Care sunt primele măsuri luate
Pompierii au anunțat că incendiul se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 2.000 de metri pătrați, cu degajări mari de fum și există riscul extinderii în zonele alăturate.
Pentru a sprijini intervenția, au fost trimise 16 autospeciale de stingere, 2 autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori, o autospecială cu roboți, echipaje CBRN și două ambulanțe SMURD, potrivit unei comunicat transmis de ISU București – Ilfov.
De asemenea, locuitorii din apropiere au primit un mesaj de alertă prin sistemul RoAlert, care menționează că „nu există locuințe în zona afectată de incendiu, dar coloana de fum poate schimba direcția din cauza vântului”.
Care este starea halei și cum intervin pompierii
Reprezentanții ISU au anunțat că întreaga hală este afectată, iar structura metalică s-a prăbușit parțial din cauza temperaturilor ridicate cauzate de materialele depozitate.
„Din cauza arderii generale a materialelor depozitate, care au generat temperaturi mari în interior, întreaga hală este afectată și parțial prăbușită”, a declarat ISUBIF, într-o postare pe Facebook.
Pentru a ajunge la focarul principal, echipajele folosesc buldoexcavatoare pentru a crea căi de acces către zonele cu flăcări. „Se lucrează la stingerea incendiului și la protejarea clădirilor aflate în pericol de extindere. Nu sunt victime”, a mai comunicat ISU.
Intervenția pompierilor este în continuă desfășurare și, deși situația este sub control, riscul de extindere nu a fost complet eliminat.
Autoritățile sfătuiesc cetățenii să evite zona și să urmeze instrucțiunile transmise prin RoAlert.