Inspectorii ANSVSA intensifică verificările de Paște. Transport de carne de miel oprit la intrarea în București

Publicat: 16 04. 2025, 12:58
Foto: Pixabay

Un vehicul care transporta peste o tonă de carne de miel a fost oprit de inspectorii ANSVSA la intrarea în București. În urma verificărilor, inspectorii au constatat că nu existau documente de proveniență.

Potrivit unui comunicat de presă emis de ANSVSA, inspectorii sanitar-veterinari au derulat un control împreună cu reprezentanți ai Poliției Municipiului București. În cadrul acestei acțiuni a fost oprit un autovehicul, pe bulevardul Iuliu Maniu, la intrarea dinspre Autostrada A1. În urma verificărilor, în mașină a fost găsită cantitatea de 1.025 kilograme de carcase de ovine.

Cum șoferul nu a putut prezenta documentele de proveniență și nici marca de sănătate, carnea a fost confiscată. Carcasele au fost transportate la o unitate specializată pentru a fi distruse. Șoferul vehiculului a fost amendat, conform prevederilor legale.

„În dimineaţa zilei de 16.04.2026, inspectorii ANSVSA, împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei Municipiului Bucureşti, au interceptat pe Bd. Iuliu Maniu, la capătul autostrăzii A1, un autovehicul care transporta peste 1.025 kilograme de carcase de ovine fără documente legale şi fără marcă de sănătate. Carnea a fost denaturată şi transportată către o unitate de neutralizare, iar persoana implicată a fost sancţionată contravenţional, conform prevederilor legale”, se arată în comunicatul ANSVSA.

Recomandare ANSVSA pentru cumpărători

Având în vedere că în această perioadă a sărbătorilor de Paște, foarte multe persoane sunt interesate să achiziționeze carne de miel sau de oaie, ANSVSA vine cu o serie de recomandări.

Consumatorii sunt avertizați să cumpere produse alimentare doar din unităţi autorizate. Aceștia trebuie să se asigure că magazinele funcţionează sub control sanitar-veterinar.

„În această perioadă, inspectorii sanitari veterinari efectuează controale riguroase în trafic, pentru a preveni riscurile legate de siguranţa alimentară. Abaterile de la legislaţia în vigoare nu vor fi tolerate!”, au transmis reprezentanţii instituţiei.