În perioada 10-13 decembrie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a efectuat controale în hipermarketuri și supermarketuri, cu scopul verificării condiițiilor de igienă pentru produsele alimentare. O atenție specială a fost acordată cărnii de porc și altor produse de origine animală și nonanimală.
În total, au avut loc 1.117 de verificări în supermarketuri şi hipermarketuri. Au fost aplicate 395 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4,24 milioane de lei, au fost acordate 92 de avertismente și s-a dispus reținerea oficială a 959 kg de produse alimentare de origine animală și nonanimală, potrivit Adevărul.
Controalele desfășurate în ultimele trei zile de reprezentanţii Direcţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene şi ale municipiului Bucureşti au vizat verificarea respectării cerinţelor de înregistrare sanitară veterinară şi siguranţa alimentelor; verificarea eligibilităţii materiilor prime şi a trasabilităţii produselor alimentare; respectarea cerinţelor igienice pentru expunerea şi servirea alimentelor; implementarea procedurilor HACCP şi a programelor de autocontrol. Aceste acțiuni fac parte din măsurile preventive menite să prevină toxiinfecţiile alimentare şi să limiteze răspândirea Pestei Porcine Africane în perioada sărbătorilor de iarnă.
„Aceste controale sunt parte a eforturilor continue pentru asigurarea unui nivel înalt de siguranță alimentară și protejarea sănătății publice, în special în perioada Sărbătorilor de iarnă”, a precizat ANSVSA într-un comunicat.
Printre neconformitățile descoperite de inspectori în timpul controalelor se numără și: depozitarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nerespectarea cerinţelor de trasabilitate a produselor; depozitarea necorespunzătoare şi întreruperea lanţului frigorific; nerealizarea programului de autocontrol; funcţionarea în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi deficienţe structurale în spaţiile de depozitare.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor trage un semnal de alarmă și îi avertizează pe consumatori să acorde o atenție sporită achiziționării și manipulării alimentelor de origine animală, mai ales în această perioadă a sărbătorilor de iarnă.