Întârzieri între 30 și 60 de minute pentru trenurile spre București care circulă între Periș și Buftea

Publicat: 24 08. 2014, 11:47

Trenuri care vin și pleacă din București, duminică dimineață, au întârzieri între 30 și 60 de minute, după ce furtuna de dimineață a cauzat căderea tensiunii la centrul de dirijare a traficului din stația Periș, potrivit CFR.

Astfel, toate trenurile care trec prin periș sunt oprite temporar până la comanda de intrare în circulație a personalului feroviar pe segmentul Buftea-Periș, relatează Mediafax.

„Circulaţia feroviară între staţile Buftea – Periş se desfăşoară la cale liberă, accesul trenurilor pe acest segment fiind permis doar sub comanda personalului feroviar”, a precizat Oana Brânzan.

Întrucât există ïn continuare posibilitatea apariției de modificări sau perturbări în circulația trenurilor, din cauza vremii nefavorabile, pasagerii sunt sfătuiţi ca, înainte de călătorie, să se informeze despre eventualele întârzieri care se pot înregistra în graficul de circulaţie.