Investiție uriașă în Sănătate. Plățile prin PNRR au ajuns la 2,5 miliarde de lei, anunță Alexandru Rogobete
O veste importantă pentru sistemul medical a fost anunțată luni de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. În a doua jumătate a anului 2025, plățile realizate prin PNRR au ajuns la 2,5 miliarde de lei. Este cea mai intensă și mai consistentă perioadă de finanțare de la debutul programului.
Ce spune Alexandru Rogobete despre plățile prin PNRR
Alexandru Rogobete afirmă că, încă din prima zi de mandat, s-a concentrat pe implementarea proiectelor din PNRR. În același timp, spune că a pus accent pe sprijinirea constantă a beneficiarilor acestui program.
Ministrul anunță că s-au încheiat ultimele plăți din 2025, iar cifrele arată că direcția este una corectă. Rezultatele sunt generate de o mobilizare fără precedent, de o echipă implicată și de o colaborare strânsă cu beneficiarii.
„Am accelerat plățile, am redus blocajele și am lucrat pentru ca investițiile să fie implementate corect, în termene și cu riscuri cât mai mici.”, se arată în postarea acestuia.
Evoluția vorbește de la sine. În 2023 au fost realizate plăți de 108 milioane de lei. În 2024 s-a ajuns la 1,1 miliarde de lei, iar în primul semestru din 2025 au fost plătite 735 milioane de lei. În al doilea semestru din 2025 plățile au urcat la 2,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă o creștere de aproximativ 240%.
„În total, Ministerul Sănătății a plătit 4,45 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 68.7% din bugetul total alocat Sănătății prin PNRR. Sunt investiții reale, vizibile și incontestabile, care schimbă concret sistemul de sănătate.”, a precizat Alexandru Rogobete.
Unde au ajuns concret banii din PNRR
Ministrul Sănătății precizează că fondurile au fost direcționate în proiecte esențiale pentru sistemul medical.
Au fost dotate 2.500 de cabinete de medicină de familie cu echipamente de screening și diagnostic. De asemenea, 119 spitale au beneficiat de reabilitarea și modernizarea secțiilor ATI, precum și de echipamente pentru reducerea infecțiilor nosocomiale.
Au fost modernizate și extinse ambulatoriile din 69 de spitale și secțiile ATI pentru nou-născuți din 37 de unități medicale. Investițiile includ și digitalizarea spitalelor, dezvoltarea noii platforme digitale PIAS și construcția celor 8 spitale noi finanțate prin PNRR.