Iubita patronului de la Hexi Pharma ținea angajații sub teroare: "După ce a venit Uliana de la Chișinău, chiar nu mai sufla nimeni în firmă"
Compania Hexi Pharma era condusă de patronul Dan Condrea, dar se pare că și de iubita acestuia, Uliana Ochinciuc, o moldoveancă de peste Prut, despre care se vorbește că făcea legea la Hexi Pharma.
După divorțul dureros și un partaj nefinalizat de 10 ani, Condrea a ales o soluție ceva mai simplă. Simplă pentru el, dar nu și pentru angajați, conform blogului lui Tolontan.
„E împreună cu o tânără de 32 de ani din Republica Moldova, Uliana Ochinciuc. „Ele tac din gură pentru un pașaport UE”, i-ar fi spus el unui cunoscut, care a rămas înlemnit. „Apropo de profilul psihologic al personajului”, spune amicul.
Amenințări cu rackeți
„După ce a venit Uliana de la Chișinău, chiar nu mai sufla nimeni în firmă! Unul dintre oameni a vrut să reclame ceva la autorități și i s-a spus, calm, că Uliana știe niște rackeți care pentru 5.000 de dolari…”.
Uliana a apărut în firmă cu o verișoară, doi frați gemeni, toți angajați între timp, și cu promisiunea că aduce, dacă e nevoie, și pe amicii pastilați. Nimeni nu s-a îndoit de cuvântul ei și n-au mai existat discuții.”, a scris Tolontan pe blogul lui.