La doar 13 ani este mamă şi îşi creşte copilul în grajd
O copilă din Botoşani a devenit mamă la doar 13 ani, iar tatăl copilului are 20 de ani. Cei trei locuiesc în satul Balta Roșie, Botoșani, într-un grajd pe care l-au amenajat după posibilități, conform Libertatea.
„A fost o greşeală, aşa este, dar de acum o să îl creştem. Totuşi, când am aflat, ne-am dorit asta. Suntem mulţumiţi că e sănătos şi începe să crească. Încercăm să nu îl scoatem prea mult pe afară, să nu răcească”, spune Anamaria pentru sursa menționată.
Cuplul foloseşte seară de seară un acumulator care se încarcă în timpul zilei la soare.„Uşa e stricată, la fel şi geamurile. Sobă e reparată, dar numai că trebuie să o dăm cu vopsea. E cam rău aici, dar când avem ceva bani şi posibilitatea, facem ceva pentru băieţel. Am vrea să avem şi noi o mobilă în casă. Nu avem curent electric şi trebuie să spăl totul la mâna.
Nişte hăinuţe să îi mai luăm, ce mai are el nevoie”, mai spune tânăra mămică.