Desoperire șocantă. A fost găsit mort într-un apartament din Cluj. Ce au anunțat autoritățile
Descoperire tragică în Cluj-Napoca, unde un polițist în vârstă de 39 de ani a fost găsit fără viață în propria locuință. Autoritățile au intervenit după un apel la 112 făcut de o femeie care a anunțat că nu poate intra în apartament, deoarece ușa era încuiată pe interior.
La fața locului au ajuns echipaje de poliție, pompieri și cadre medicale, însă, din păcate, pentru bărbat nu s-a mai putut face nimic.
Descoperire tragică. Cum au ajuns autoritățile la apartamentul polițistului
Potrivit informațiilor transmise de autorități, apelul de urgență a fost înregistrat marți după-amiază.
„La data de 19 mai a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie, cu privire la faptul că aceasta nu poate pătrunde în apartament, întrucât ușa era încuiată pe interior.”
În urma intervenției, forțele de ordine și pompierii au reușit să intre în locuință.
Ce au descoperit echipele de intervenție
În interiorul apartamentului, salvatorii au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului.
„În urma sesizării, la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și de pompieri care au pătruns în apartament, unde au identificat un bărbat de 39 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, decedat.”
La fața locului a intervenit și un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei. Bărbatul se spânzurase, potrivit Observator.
Ce urmează în anchetă
Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, unde urmează să fie stabilite cu exactitate cauzele decesului. Anchetatorii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.