Lectorii şi asistenţii universitari fără titlu de doctor rămân pe post pe întregul an universitar
Lectorii şi asistenţii universitari, fără titlu de doctor, vor putea lucra cu un contract pe perioadă nedeterminată în universităţi până la 30 septembrie 2015, sfârşitul actualului an universitar.
Legislația actuală prevede ca aceștia să predea doar până la 9 februarie 2015, însă Guvernul a aprobat modificarea prin ordonanță de urgență aprobată luni, relatează Mediafax.
Modificările vizează peste 1.000 de cadre didactice și au fost solicitate de instituțiile de învățământ superior, astfel încât să nu fie afectată desfășurarea în bune condiții a procesului de învățământ pentru anul universitar 2014-2014.
Asistenţii şi lectori universitari fără titlu de doctor au avut la dispoziţie 4 ani, de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei, respectiv 9 februarie 2011, să obţină acest titlu, iar, prin prelungirea termenului până la finalul anului universitar în curs, cadrele didactice aflate în această situaţie îşi vor putea continua activitatea cu contract nedeterminat de muncă până la 30 septembrie anul viitor.
După această dată, vor putea preda în unversităţi doar cu un contract de colaborare pe durată determinată, în calitate de doctoranzi.