1,5 milioane de români nu vor mai primi gratuit cartea electronică de identitate. Ministerul de Interne a explicat ce s-a întâmplat

Publicat: 05 09. 2025, 11:03
Sursa foto: Facebook / MAI

Guvernul a aprobat pe 14 august reducerea țintei de beneficiari ai cărții electronice de identitate de la 5 milioane la 3,5 milioane de cetățeni, în contextul unei propuneri a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) de diminuare cu 21 de milioane de euro a fondurilor alocate din PNRR pentru proiect, potrivit unui memorandum adoptat joi.

De ce a decis MAI reducerea numărului de beneficiari

Printre motivele invocate se numără nivelul scăzut al interesului cetățenilor pentru noile documente.

MAI a explicat că ajustarea vizează securizarea investiției și eficientizarea utilizării fondurilor alocate prin PNRR, ținând cont de „riscul fiscal sistemic cu care se confruntă România în prezent.

România a primit 150 de milioane de euro din fonduri nerambursabile pentru emiterea cărților electronice de identitate, proiect gestionat de MAI. Inițial, până la 30 iunie 2026, era prevăzută emiterea a 5 milioane de buletine cu cip, pentru care bugetul era de 70 de milioane de euro.

Câte cărți de identitate electronice au fost eliberate

Primele cărți electronice de identitate au fost emise pilot la Cluj în vara lui 2021, dar implementarea la nivel național a întârziat din motive tehnice. Lansarea oficială a noilor buletine a avut loc în martie 2025 la Cluj, iar emiterea în București și alte orașe a început abia între aprilie și august. Până în prezent, au fost emise doar circa 430.000 de documente.

MAI a precizat că ritmul lent de implementare a fost cauzat de caracterul inovator al proiectului, care a necesitat dezvoltarea unor fluxuri administrative și tehnice complet noi, lipsa de experiență a personalului, interesul limitat al cetățenilor și capacitatea administrativă variabilă a autorităților locale.