A început mobilizarea rezerviștilor în România. Mii de români vor primi de la MApN ordine de chemare. Ce riscă cei care nu se prezintă
MApN cheamă mii de rezerviști la unitățile militare. Ministerul Apărării Naționale a dat startul, luni, primului exercițiu de mobilizare din acest an, în cadrul căruia mii de rezerviști din România vor fi convocați pentru verificarea capacității de reacție a rezervei de mobilizare și a nivelului de pregătire a populației pentru apărare.
Exercițiul, denumit MOBEX AB-HD-26, se desfășoară între 11 și 15 mai în județele Alba și Hunedoara.
MApN cheamă mii de rezerviști la unitățile militare. Cine participă la exercițiile organizate
Potrivit Ministerului Apărării, exercițiul este organizat împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, autoritățile administrației publice locale și operatori economici care au responsabilități în domeniul apărării.
Persoanele vizate sunt rezerviști care au domiciliul în județele Alba și Hunedoara. Aceștia vor primi ordine oficiale de chemare și vor participa, pentru o zi, la activități specifice desfășurate în unitățile militare desemnate, potrivit Antena 3 CNN.
Reprezentanții Statului Major al Apărării explică faptul că astfel de exerciții sunt organizate periodic pentru a verifica procesul de completare a structurilor militare cu personal și tehnică, dar și pentru consolidarea cooperării dintre militarii activi și rezerviști.
Câte exerciții MOBEX sunt programate în 2026
Autoritățile au anunțat că în acest an sunt planificate trei exerciții de acest tip.
Calendarul anunțat este următorul:
- Alba – Hunedoara, în luna mai;
- Neamț – Suceava – Botoșani, în septembrie;
- București – Ilfov, în octombrie.
Ministerul Apărării a subliniat că aceste activități fac parte din programul obișnuit de pregătire militară: „au caracter de rutină și nu au legătură cu situația de securitate din regiune”
Oficialii au transmis și un apel către populație, recomandând informarea exclusiv din surse oficiale pentru a evita răspândirea informațiilor false.
MApN cheamă mii de rezerviști la unitățile militare. Ce riscă cei care nu se prezintă
Participarea la aceste exerciții se face în baza unor ordine oficiale transmise prin structurile Ministerului Afacerilor Interne. În cazul în care persoanele convocate nu se prezintă fără un motiv justificat, legislația prevede sancțiuni.
Exercițiile sunt organizate conform Legii 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare și Legii 355/2009 referitoare la regimul stării de mobilizare. Potrivit prevederilor în vigoare, absența nejustificată poate atrage sancțiuni contravenționale, iar în anumite situații pot exista și alte consecințe prevăzute de lege.
Ce verificări fac autoritățile
Pe lângă participarea la activitățile de instruire, rezerviștii convocați vor trece și prin evaluări medicale și psihologice. Exerciții similare au mai fost organizate în trecut în cele două județe, în Alba în 2016 și în Hunedoara în 2018.