Mari semne de întrebare în privința operațiunii de ridicarea epavei pline cu oi din Portul Midia: Reprezentanții firmei care realizează intervenția suspectează o încercare de sabotare a acțiunii (FOTO, VIDEO)

Operațiunea de scoatere navei eșuate din Portul Midia începută sâmbătă dimineață, a fost oprită după două ore, în condițiile în care cablurile de ridicare a navei au cedat din cauza greutății. Gabriel Comănescu, proprietarul companiei Grup Servicii Petroliere (GSP), contractată de Administrația Porturilor Maritime pentru a scoate epava din apă, a explicatsâmbătă, într-o conferință de presă, că operațiunea a fost sistată după ce s-a constatat că nava avea o încărcătură mai mare decât se cunoștea.

În aceste condiții, reprezentanții companiei își pun mari semne de întrebare cu privire la această operațiune și se gândesc inclusiv la o posibilă încercare de sabotare a intervenției.

Alin Vintilă, purtătorul de cuvânt al GSP, a declarat că în momentul operațiunii pe lângă navă au trecut două ambarcațiuni.

„Din actele disponibile, nava are circa 2500 tone, încărcătura 600, întărirea a fost calculată sa reziste la 10.000 de tone. Ridicarea a fost cu viteza redusă săse scurgă apa, se depășise unghiul cu efectul de ventuza, apoi trece o ditamai nava care pornește motoarele în dreptul epavei și încăun remorcher pe partea cealaltă, în timp ce epava era în ridicare”, a spus Alin Vintilă.

”Ieri eram cu toții concentrați pe ridicare și nu ne-am dat seama de manevra navei în fundal. Dar cei care ați fost prezenți pe digul de Est, sigur trebuie să vă amintiți momentul manevrei cu acesta navă în timp ce se executa ridicarea”, a mai precizat Vintilă.

Astfel, acesta face un apel public către autoritățile care gestionează Portul Midia ”să pună ranfluarea navei pe primul loc și să nu mai execute manevre cu nave în apropierea zonei de lucru, fără să aplice restricțiile cuvenite. Mai ales că fac toate acestea la presiunea unor privați care pun activitățile lor pe primul plan, cu vădită nepăsare față de problema creată în Portul Midia și cu concursul lor”.

Reprezentantul Grup Servicii Petroliere se întreabă astfel dacă ”are cineva interes să nu se ranflueze nava sau măcar să întârzie momentul”.

”Uitați-vă la momentul când nava remarcată scoate fum, a pus elicea în mișcare exact în dreptul epavei. Mai mult, în fundal spre digul de Est se vede alt remorcher trecând în viteză. Pare o acțiune coordonată. Să fie oare sabotaj?

Să facem o deducere, în ce dană s-au încărcat oile moarte pe Queen Hind? Cui aparține dana în care se afla la reparat cargoul care a nu a găsit alt moment mai bun să facă manevră în zona de ranfluare chiar în momentul ridicării?

Eu unul abia acum, uitându-mă la imagini la rece îmi pun aceste întrebări. Ieri eram toți prinși de febra operațiunii, amorțiți de frig și nu am realizat ce se întâmplă sub ochii noștri. Oare se speră ca odată cu trecerea timpului nu se va mai distinge cât și ce s-a încărcat?”, se întreabă Alin Vintilă.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Acționarul majoritar al Șantierului Naval Midia SA este compania E T T Company SA, care deține 72% din acțiuni, potrivit Confidas.ro

Firma este deținută de Ion Dumitrache, unul din liderii PSD Constanța, iar din Consiliul de Administrație fac parte Aurel Presură, Dorin Stănescu și George Teșeleanu, acesta din urmă fiind soțul deputatei PSD Cristina Dumitrache, fiica lui Ion Dumitrache. Potrivit sursei citate, unul dintre nașii de cununie al celor doi a fost fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Pe 14 ianuarie, în condițiile în care nu deține infrastructura necesară, Administrația Porturilor a apelat, în baza unui contract în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, la o companie din România, care și-a luat angajamentul de a aduce nava eșuată la mal în 35 de zile.

Ambarcațiunea, sub pavilion Palau, care transporta 14.600 de oi, s-a răsturnat în Portul Midia pe 24 noiembrie 2019. Doar 254 de animale au fost salvate.
Subiectul a dat naștere unor ample dezbateri, inclusiv în Parlamentul European, după ce mai multe organizații care luptă pentru protecția animalelor au protestat față de exportul de animale vii.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”