A vrut să comemoreze victimele de la Colectiv, dar a primit o amendă uriașă pentru „depășirea orei de comemorare”. Momentul filmat, care a stârnit furie pe rețelele sociale (FOTO, VIDEO)
Marian Rădună, amendat la marșul de comemorare! La zece ani de la tragedia din clubul Colectiv, momentul de reculegere dedicat victimelor s-a încheiat cu o sancțiune controversată. Activistul Marian Rădună a fost amendat cu 3.000 de lei de către Jandarmerie, pe motiv că evenimentul ar fi depășit ora 23:00, prevăzută în autorizație.
Potrivit forțelor de ordine, comemorarea „a durat mai mult decât era stabilit”, deși, la acel moment, doar câțiva participanți mai rămăseseră în fața fostei fabrici Pionierul, locul unde s-a produs tragedia.
Marian Rădună, amendat. Ce spune despre amenda primită
Pe rețelele sociale, Marian Rădună a confirmat sancțiunea și a postat o fotografie cu procesul-verbal, pe Facebook.
„Orice faptă bună este răsplătită pe măsură! Astăzi avem 3.000 RON!”, a scris Rădună.
Organizația „Corupția Ucide”, implicată în acțiunile de comemorare, a criticat dur gestul autorităților, acuzând Jandarmeria Română de „nesimțire și prostie agresivă”.
„După ce au dat dodavă de nesimțire și prostie agresivă pe tot parcursul marșului, deranjați, cel mai probabil, că nu era un protest suveranist, ci comemorarea a 10 ani de la #Colectiv, jandarmii l-au amendat pe activistul Marian Raduna pentru că manifestația a depășit ora 23:00, oră stipulată în protocol. Deși potrivit legii 60/1991, pentru comemorări, nu ai obligația să notifici autoritățile, cu atât mai puțin să închei un protocol.
Ce a anunțat Marian Rădună, după amenda primită
Până la această oră, Jandarmeria Română nu a transmis un comunicat privind criteriile de sancționare. Activistul a anunțat că va depune contestație în instanță și a mulțumit celor care l-au susținut public.
Evenimentul a marcat 10 ani de la incendiul din 30 octombrie 2015, care a curmat viața a 65 de persoane și a rănit alte zeci.