Modificări fiscale de la 1 august: Se scumpesc țigările și alcoolul. Taxe mai mari pentru contractele part-time

Publicat: 01 08. 2022, 07:56
Actualizat: 01 08. 2022, 08:52
Sursa Foto: Flickr.com

Românii vor fi nevoiți să suporte un nou val de scumpiri, începând cu luna august.

Majorarea accizelor la tutun şi băuturi alcoolice, creşterea impozitelor pe veniturile din jocuri de noroc şi raportarea la salariul minim a contribuţiilor sociale pentru contractele part-time sunt câteva dintre modificările fiscale care se vor aplica de la 1 august, potrivit Agerpres.

Modificări fiscale de la 1 august

Potrivit Ordonanţei 16/3022 pentru modificarea Codului Fiscal, începând cu veniturile salariale aferente lunii august 2022, contribuţia de asigurări sociale şi cea de sănătate, datorate de către persoanele fizice angajate în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, nu pot fi sub nivelul celor aplicate la salariul de bază minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care acestea se datorează.

În afară de elevi și studenţii cu vârsta pâna la 26 de ani, de excepții de la această regulă mai beneficiază persoanele cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi.

Începând de astăzi, cei care câștigă sume mari la jocurile de noroc vor încasa mai puțini bani, deoarece impozitul a fost majorat. Cotele de impozit vor fi modificate astfel: 3% până la 10.000 lei inclusiv; 300 lei + 20% pentru ceea ce depăşeşte suma de 10.000 lei; 11.650 lei + 40% pentru ceea ce depăşeşte suma de 66.750 lei. Impozitul datorat se va determina la fiecare plată.

Pentru ţigarete, acciza totală se majorează la 594,97 lei/1.000 ţigarete, de la 563,97 lei/1000 ţigarete.

Printre modificările care vor intra în vigoare de la 1 august se numără şi reducerea la 10.000 de lei a pragului pentru acordarea facilităţilor fiscale în industria alimentară şi în domeniul construcţiilor.

Ordonanţa de modificare a Codului fiscal a fost adoptată de Guvern în 15 iulie.