Motivul pentru care 8 Martie nu este doar o sărbătoare! Povestea unei lupte care a schimbat lumea

Publicat: 05 03. 2025, 13:58
Sursa foto: Pixabay

Există, din fericire, lucruri care rămân neschimbate. Martie este luna doamnelor, cel puțin începutul ei. Deși această tradiție a persistat de zeci de ani, nu a fost întotdeauna așa, relatează observatornews.ro.
Pentru recunoașterea de care ne bucurăm astăzi, dar mai ales pentru drepturile câștigate, le datorăm mult femeilor care, acum mai bine de un secol, s-au unit pentru schimbare.

Primul pas al protestului pentru drepturi

În primăvara anului 1908, 15.000 de femei au ieșit în stradă la New York, cerând salarii mai mari, reducerea programului de lucru și dreptul de a vota. Un an mai târziu, pe 28 februarie, s-a sărbătorit pentru prima oară Ziua Femeii în Statele Unite. În 1911, alte patru țări – Austria, Danemarca, Germania și Elveția – s-au alăturat mișcării.

Ziua Internațională a Femeii în calendarul global

Abia în 1975, ONU a marcat pentru prima dată Ziua Internațională a Femeii, alegând 8 martie ca dată oficială, iar aceasta a rămas în calendar de atunci. Între timp, sute de milioane de femei au câștigat drepturi, însă încă există locuri și momente în care acestea sunt. În România, dreptul de a vota a fost obținut abia în 1946, iar egalitatea juridică între soți a fost introdusă în 1954.

Lupta continuă: de la violența domestică la diferențele salariale

Legea împotriva violenței domestice a fost adoptată abia în 2003.

Totuși, diferențele între femei și bărbați persistă, mai ales în domeniul profesional. La nivel european, femeile câștigă, în medie, cu 13% mai puțin decât bărbații, iar doar 38% dintre europarlamentari sunt femei.

Așadar, este esențial să nu uităm semnificația adevărată a acestor zile: promovarea șanselor egale pentru femei și bărbați.