Mulți oameni au în casă acest aparat electrocasnic, care consumă cât 65 de frigidere. Cum putem reduce consumul
Deși frigiderul este adesea considerat principalul responsabil pentru consumul de energie dintr-o locuință, realitatea este diferită. Un studiu realizat de National Energy Action (NEA), o organizație britanică ce luptă împotriva sărăciei energetice, indică faptul că dușul electric este, de fapt, cel mai costisitor aparat casnic din punct de vedere energetic.
Potrivit acestui studiu, un duș electric poate consuma într-o singură zi cât 65 de frigidere moderne. Acest lucru se datorează modului de funcționare. Spre deosebire de un boiler clasic, care încălzește apa în avans și o menține la o temperatură constantă, dușul electric încălzește apa instant, în momentul utilizării, un proces ce necesită o cantitate mare de energie, mai ales în sezonul rece, potrivit Click.
Consumul în cifre
Un duș electric obișnuit funcționează la o putere cuprinsă între 3.000 și 7.500 de wați. Comparativ, un fier de călcat are un consum de aproximativ 2.000 W, iar un frigider performant, doar 150 W/oră. Asta înseamnă că un duș de 10 minute poate crește considerabil factura la energie.
Costul estimat pentru o oră de funcționare a unui duș electric este de 2,7 euro. Într-un scenariu ipotetic în care acesta ar fi folosit non-stop timp de 24 de ore, consumul ar echivala cu cel a 65 de frigidere, fiecare cu un consum zilnic de circa 1 euro.
Ce factori influențează consumul
Mai mulți parametri pot determina creșterea consumului energetic al dușului electric:
- Puterea aparatului: Modelele mai vechi sunt adesea mai puțin eficiente decât cele moderne.
- Durata dușului: Cu cât petrecem mai mult timp sub apă, cu atât crește consumul.
- Temperatura setată: Pe timpul iernii, setările pe temperaturi ridicate determină un consum și mai mare.
- Presiunea apei: Un debit mai mare implică mai multă apă de încălzit, într-un timp scurt.
Cum putem reduce consumul
Chiar dacă este indispensabil în multe locuințe, consumul dușului electric poate fi gestionat prin câteva măsuri simple:
- Utilizarea unui cap de duș economic, care reduce debitul fără a afecta confortul.
- Reducerea duratei dușului cu doar 2-3 minute poate aduce economii semnificative.
- Alegerea unei temperaturi moderate, suficiente pentru confort, dar eficiente energetic.
- Evitarea utilizării simultane cu alte aparate care consumă mult curent, precum cuptorul electric sau mașina de spălat.