Nicuşor Dan, la summitul CPE din Armenia. Președintele României co-prezidează masa rotundă privind reziliența democratică
Președintele României, Nicuşor Dan, participă luni, 4 mai, la cea de-a 8-a ediție a summitului Comunității Politice Europene (CPE), desfășurat la Erevan, în Armenia. Șeful statului va avea un rol activ în cadrul reuniunii, urmând să co-prezideze o masă rotundă dedicată rezilienței democratice și amenințărilor hibride, dar și să participe la mai multe întâlniri tematice importante pentru securitatea regională și europeană.
Co-prezidarea mesei rotunde privind reziliența democratică
În cadrul summitului, Nicuşor Dan va co-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, masa rotundă „Reziliență democratică și amenințări hibride”, scrie Adevărul.
Discuțiile vor viza teme precum guvernanța democratică, combaterea dezinformării și a manipulării informaționale, securitatea cibernetică, apărarea, educația și evoluțiile tehnologice, inclusiv inteligența artificială.
„În cadrul acestui format, Președintele României va susține necesitatea unei abordări mai coordonate la nivel european, a unor instituții puternice și transparente și a unor măsuri preventive eficiente împotriva dezinformării și interferențelor externe, cu scopul de a preveni ca vulnerabilitățile actuale să devină riscuri structurale pe termen lung”, precizează Administrația Prezidențială.
Sprijin pentru Republica Moldova
Agenda președintelui include și participarea la o reuniune a Grupului de Coordonare pentru Republica Moldova, un mecanism informal de susținere a securității și rezilienței acesteia.
Grupul a fost înființat în 2024, la inițiativa comună a României și Franța, având ca obiectiv consolidarea sprijinului internațional pentru Chișinău.
Discuții despre securitatea energetică regională
În marja summitului, Nicușor Dan va găzdui o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale, la care vor participa lideri din regiune.
„Evenimentul va oferi un cadru de dialog privind rolul strategic al proiectului în diversificarea surselor de aprovizionare, consolidarea rutelor de tranzit și creșterea rezilienței energetice a regiunii, priorități de maximă importanță în contextul geopolitic actual”, se arată în comunicat.
Reuniune privind combaterea traficului de droguri
Șeful statului va lua parte și la o reuniune a Coaliției Europene Împotriva Drogurilor (ECAD), inițiativă lansată de Franța și Italia, la care România a aderat încă de la început.
Discuțiile vor viza combaterea traficului maritim și portuar de droguri, reducerea fluxurilor financiare ilicite și a spălării banilor, dar și diminuarea traficului de droguri sintetice în Europa, într-o abordare integrată care include și dimensiunea sănătății publice.
Ce este Comunitatea Politică Europeană
Summitul de la Erevan are loc sub tema „Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa” și continuă tradiția organizării în alternanță între state membre ale Uniunii Europene și state partenere.
Comunitatea Politică Europeană este un forum de dialog la nivel înalt, lansat în 2022 la inițiativa Franța, care reunește statele europene în jurul unor teme esențiale precum securitatea, stabilitatea și cooperarea politică.