Ce au decis anchetatorii în cazul Rodicăi Stănoiu. Replica presupusului iubit: “Am fost o familie”

Publicat: 02 01. 2026, 10:00
Sursa foto: Captura video Antena 3 CNN

Ancheta privind moartea Rodicăi Stănoiu continuă. În următoarele zile va fi deschis testamentul Rodicăi Stănoiu, fosta ministră a Justiției, în timp ce anchetatorii caută probe legate de moartea sa. Polițiștii desfășoară percheziții informatice și investighează dacă au fost accesate telefoanele și conturile bancare ale fostei ministre după decesul acesteia.

Șefa IPJ Ilfov, Mădălina Moșoiu, a precizat la Antena 3 CNN:

„În urma întocmirii dosarului penal privind decesul persoanei Stănoiu Rodica, au fost efectuate o serie de activităţi procedurale, printre care audierea unor persoane, au fost efectuate mai multe expertize, chiar şi o percheziţie la domiciliul persoanei în cauză. Se analizează probele ce au fost ridicate şi, de asemenea, se aşteaptă rezultatul analizelor toxicologice, după deshumarea cadavrului acesteia. În funcţie de rezultatul analizelor, se vor dispune alte măsuri.”

La data de 23 decembrie, la vila fostei ministre a Justiției au fost realizate percheziții. Surse din anchetă au declarat că anchetatorii au verificat inclusiv biroul acesteia, în căutarea unor date relevante.

Investigațiile sunt concentrate pe două posibile fapte: ucidere din culpă și acces neautorizat la sisteme informatice. Din acest motiv, au fost ridicate laptopuri, tablete, telefoane și alte dispozitive de stocare, care urmează să fie examinate de procurori. Menționăm că Rodica Stănoiu a fost înhumată a doua oară pe 18 decembrie, după ce s-a dispus deshumarea pentru a se analiza mai bine circumstanțele morții.

Ancheta privind moartea Rodicăi Stănoiu continuă. Ce a spus presupusul iubit

După efectuarea perchezițiilor, procurorii au adunat probe care urmează să fie investigate. Presupusul iubit al fostului ministru a afirmat că încă nu a fost chemat, oficial, la audieri, dar și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu anchetatorii.

„Nu, m-au citat, dar sigur că da (n.r.: va colabora cu autorităţile). În momentul în care mă vor cita, mă voi prezenta la audieri.”, a spus Marius Calotă.

Referitor la relația cu Rodica Stănoiu, el a spus:

„Domne, am fost ca o familie, în sensul propriu al cuvântului. Am fost o familie – doamna Rodica Stănoiu şi familia mea, asta însemnând părinţii mei, bunicii mei, toţi cei… Am fost o familie, efectiv! A fost un om foarte fericit alături de noi, un om care a trasat prin viaţă cu demnitate, a creat nişte generaţii.”

Până acum, în anchetă au fost audiați doar șoferul și bucătăreasa fostei ministre.

De ce sunt importante perchezițiile informatice în acest caz

Verificarea dispozitivelor electronice și a conturilor bancare este esențială în clarificarea circumstanțelor decesului Rodicăi Stănoiu. Aceste acțiuni pot aduce indicii despre posibile persoane implicate și fapte care ar putea explica evenimentele dinaintea morții.