Operațiuni de salvare în Parâng și Făgăraș: Opt turiști au fost prinși de furtună, iar unuia i s-a făcut rău
Operaţiune de salvare în masivul Parâng. 8 turişti au fost prinşi de furtună pe munte şi două echipe de la Salvamont Gorj i-au salvat.
Printre cei blocaţi pe munte s-a aflat şi un copil, iar intervenţia salvamontiştilor a fost îngreunată de ploaie. Turiștii au fost coborâţi în staţiunea Rânca în siguranţă.
„În creasta muntelui Parâng, la 2500 de metri, zonă în care turiştii au fost surprinşi de furtună. Au avut marea şansă să aibă un loc unde să se adăpostească, au rezistat probleme de hipotermie”, a precizat șeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu
O altă operaţiune de salvare a avut loc duminică dimineaţă în munţii Făgăraş. Unui turist olandez i s-a făcut rău pe traseu şi a sunat la 112. Într-un final, acesta a fost recuperat de salvamontişti, care i-au acordat şi primul ajutor. Din informaţiile pe care le avem, turistul este în stare gravă. Acesta a fost transportat cu un elicopter SMURD la spitalul Floreasca din Capitală.