Panică la Cluj: Un bărbat a amenințat că aruncă în aer blocul în care locuiește. Motivul este halucinant 

Publicat: 06 01. 2018, 20:53

Gest extrem al unui bărbat din Cluj. Acesta a amenințat sâmbătă că va arunca în aer blocul în care locuiește, pentru a-și ucide soția, informează Mediafax.

Pompierii au ajuns la fața locului, au fost nevoiți să spargă ușa apartamentului, pentru că bărbatul, în vârstă de 61 de ani a refuzat să îi primească înăuntru. În locuință era miros puternic de gaz, iar proprietarul avea în mână o brichetă și amenința că va declanșa o explozie.

”Un bărbat anunţa, prin apelul de urgenţă 112, că îşi va omorî soţia. Poliţiştii s-au deplasat la un bloc de locuinţe din centrul municipiului, Cluj-Napoca unde persoana din interiorul locuinţei vizate refuza să deschidă uşa de acces. Pe scară se simţea un miros înţepător, motiv pentru care a fost solicitată şi intervenţia pompierilor. Poliţiştii şi pompierii (…) l-au imobilizat pe bărbatul în vârstă de 61 de ani. Acesta avea în mână o brichetă şi ameninţa că va declanşa o explozie. Femeia, în vârstă de 65 de ani, se afla într-o cameră, imobilizată la pat. Ulterior, s-a constatat că cele patru arzătoare ale aragazului erau pornite, fără flacără, degajând gaz în apartament”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Cluj.

Bărbatul a fost internat la Clinica de Psihiatrie din Cluj Napoca, unde a rămas internat pentru a se stabili dacă are discernământ.