Patronul unei firme, băgat în spital de doi angajați neplătiți. Ce a transmis poliția
Incident violent, în Cluj! Patronul unei firme a ajuns la spital, după ce doi angajați de-ai săi l-au bătut zdravăn. Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, se pare că nu i-ar fi remunerat pe cei doi angajați, iar aceștia, revoltați de nedreptatea care li s-a făcut, au decis să „rezolve” situația.
Evenimentul a avut loc în data de 26 august, în localitatea Copăceni, din județul Cluj. Potrviti informațiilor, în aceas seară, doi bărbați de 30, respectiv 60 de ani s-au deplasat la locuința patronului pentru a-și cere banii pe serviciile pe care le-au prestat în domeniul construcțiilor. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și, astfel, de la o conversație s-a ajuns rapid la o altercație în adevăratul sens al cuvântului.
Cuprins:
- Ce au transmis polițiștii
- Patronul a ajuns la spital
Ce au transmis polițiștii
„În data de 26 august a.c., în jurul orei 21.25, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au fost sesizați cu privire la un incident petrecut în curtea unui imobil situat în localitatea Copăceni.
La fața locului au fost identificați doi bărbați, de 60 și respectiv 30 de ani, din județul Cluj, care s-ar fi deplasat la adresa respectivă pentru a solicita contravaloarea muncii prestate în cadrul unei firme de construcții.
În timpul interacțiunii, între cele două persoane și un alt bărbat, de 45 de ani, aflat la locație, a izbucnit un conflict verbal care a degenerat în agresiune fizică”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj, conform Știri de Cluj.
Patronul a ajuns la spital
În urma conflictului, bărbatul de 45 de ani a suferit răni și a necesitat îngrijiri medicale.
„Ulterior, la fața locului s-a prezentat un echipaj medical, care i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului de 45 de ani, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru investigații suplimentare.
Până la acest moment, bărbatul de 45 de ani nu a formulat o cerere pentru emiterea unui ordin de protecție, însă a depus plângere penală”, au mai adăugat oamenii legii.
Autoritățile efectuează cercetări pentru stabilirea exactă a circumstanțelor producerii evenimentului și pentru dispunerea măsurilor legale.