Percheziţii la omul de afaceri Dan Adamescu, în dosarul judecătorilor arestaţi pentru corupţie

Publicat: 21 05. 2014, 14:36
Foto: zf.ro

Procurorii DNA au făcut miercuri percheziţii la locuinţa omului de afaceri Dan Adamescu şi la firmele deţinute de acesta.

Acesta este anchetat în dosarul în care patru judecători sunt acuzaţi că ar fi luat mită pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, potrivit unor surse judiciare.

Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat că în această cauză se efectuează urmărirea penală şi faţă de alte persoane, pe lângă cei patru judecători, informează Mediafax.

Adamescu este acuzat că ar fi dat mită judecătorilor suspecți de corupție de la Tribunalul București, pentru a obține soluții favorabile în dosare.

Dan Adamescu deţine compania Astra Asigurări şi Unirea Shopping Center.

Judecătorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, toţi de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a civilă, acuzaţi că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă, au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată marţi de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Potrivit procurorilor, cei patru judecători, personal sau prin intermediari, au pretins şi primit de la practicieni în insolvenţă, lichidatori sau administratori judiciari, administratori ai întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, sume de bani, bunuri sau servicii.