Pisicile au intrat în atenția guvernanților. Cum își propune statul să reducă deficitul bugetar cu ajutorul felinelor
În această perioadă, guvernanții își canalizează întreaga energie pe a găsi acele metode care să ajute statul la reducerea masivă a deficitului bugetar. Se pregătește un nou pachet de politici fiscale, primele dintre acestea urmând să fie puse în aplicare din 1 iulie. Mesajul politicienilor e clar: toți cetățenii vor trebui să facă sacrificii, inclusiv cele cu patru lăbuțe.
Una dintre propunerile de economie care au ajuns pe masa grupului de lucru presupune creșterea TV-ului la mâncarea pentru pisici, care în prezent, este 9%, au declarat surse avizate, pentru Adevărul.
Alte măsuri fiscale care ar urma să fie implementate pentru reducerea deficitului bugetar, cel mai mare din Uniunea Europeană, ar putea fi introducerea unei taxe de solidaritate pentru veniturile care depășesc un anumit nivel, introducerea impozitului progresiv, CASS pentru pensiile mari, impozite mai mari pe profit și dividende, creșterea accizelor, dar și impozitarea câștigurilor din criptomonede.
Contractele de drepturi de autor ar urma să fie taxate suplimentar
În discuția pe care au avut-o în cursul zilei de marți, Nicuşor Dan, PNL, PSD şi USR, a fost adusă în disucție și propunerea creșterii TVA-ului la 22%, precum și taxarea mai dură a contractele pentru drepturi de autor. Suplimentar, partidele au mai propus mărirea accizelor la carburanţi şi tăieri la sânge din bugetul instituţiilor de stat. Și jocurile de noroc ar putea fi taxate cu 20% în plus.
Taxarea suplimentară a contractelor de drepturi de autor va afecta 500.000 de români, care, în prezent, plătesc statului doar impozitului pe venit, nu și contribuții la pensie și sănătate. Statul ar putea câştiga astfel 700 de milioane de lei, dar economiştii avertizează că măsura va duce la apariția unor noi măsuri de evaziune fiscală.
Toate aceste măsuri ar aduce schimpiri pe care statul le poate evita, cred experţii fiscali.
Marți, preşedintele Nicuşor Dan a susținut că inclusiv serviciile secrete ar trebuie să se implice în combaterea evaziunii fiscale, pe care a descris-o ca fiind una dintre marile probleme a României. Șeful a discutat cu premierul interimar Cătălin Predoiu despre includerea combaterii acestui fenomen în Strategia Naţională de Apărare.