Polițistă, amenințată cu moartea: Un șofer rămas fără permis, REȚINUT, după ce a postat mesaje dure pe o rețea de socializare (FOTO)

Publicat: 24 07. 2017, 23:16

Un bărbat care a amenințat cu moartea o polițistă, pe o rețea de socializare, a fost reținut luni pentru ultraj, informează reporterntv.ro. Cazul vine în contextul amplelor discuții care se poartă în această perioadă în spațiul public, după ce săptămâna trecută un polițist a fost ucis cu zeci de lovituri de cuțit pe peronul Gării Burdujeni din Suceava.

Bărbatul reținut luni pentru ultraj a fost lăsat fără permis de o polițistă din județul Argeș, Denisa Grigore, pentru că acesta a refuzat să oprească la un control de rutină.

Nemulțumit că a fost sancționat, șoferul rămas pieton și-a vărsat furia pe o rețea de socializare, unde a postat un mesaj prin care o amenința cu moartea pe polițistă.

„Uitați, domnilor cum își face serviciul Poliția Com. Cocu, Jud. Argeș, fără a fi echipat corespunzător și mai vorbește și vulgar. Vă rog să distribuiți să vadă și șefii acestei doamne polițiste, hoții din comuna nu este în stare să îi prindă mă amenință că mă lasă pieton. Vă rog din suflet dați mai departe că noi îi plătim”, a scris bărbatul.

Acesta a adăugat: „Dacă nu o mută, o mut eu la cimitir. Să îmi dea și închisoare pe viață, că nu am ce pierde (…)”.

Acesta a continuat să publice mesaje amenințătoare și după ce alți internauți i-au atras atenția că este ilegal să amenințe cu moartea pe cineva.

Polițista a depus luni o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești. Acolo a fost adus și șoferul care, în urma audierilor a fost reținut pentru 24 de ore.