Poliţistul care a ucis pe trecerea de pietoni o elevă de 17 ani a fost reţinut
Poliţistul care a ucis pe trecerea de pietoni o elevă în vârstă de 17 ani a fost reţinut, în cele din urmă, pentru 24 de ore. Vineri, autorităţile au anunţat că pentru omul legii nu s-a dispus măsura reţinerii pentru că procurorul de caz nu ceruse acest lucru. Au revenit însă asupra deciziei, astfel că bărbatul va fi prezentat sâmbătă instanţei, cu propunerea de arestare preventivă.
„A fost declinată competența către Parchetul de pe lângă Bistrița-Năsăud. A fost reținut prin rezoluția procurorului încă de aseară pentru 24 de ore. Se află în arest cu propunere de arestare. Se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă și părăsirea ocului accidentului, riscă 15 ani închisoare”, a declarat Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița.
Polițistul s-a urcat băut la volan şi a accidentat mortal o tânără, după care a fugit de la locul accidentului. A fost prins însă la scurt timp, iar acum riscă ani grei după gratii.