Prima reacţie a nepotului Regelui Mihai, după excludere: Poziția de Principe impune un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. Decizia e binevenită pentru mine
Un comunicat al Biroului de Presă al Majestății Sale transmite faptul că Regele Mihai I a decis să îi retragă nepotului său Nicolae titlul de „Principe al României” și calificativul de „Alteță Regală”, excluzându-l astfel din linia de succesiune.
„Decizia vine ca o realizare că Principele Nicolae nu mai putea să își joace rolul pe care și l-a asumat în țară pentru că presupune niște privațiuni și niște restricții și niște tipuri de proiecte care nu sunt neapărat în conformitate cu idealurile și țelurile sale”, a explicat consilierul Casei Regale.
Nepotul Regelui Mihai a avut, marți, o primă reacție în acest caz. Nicolae arată că decizia bunicului său de a-i retrage titlul de Principe este binevenită deoarece această poziţie şi prezenţa în linia de succesiune la Coroana României impuneau un mod de viaţă care i se părea „dificil de acceptat“.
„Duminică, 1 august 2015, Majestatea Sa Regele Mihai I, bunicul meu, a luat decizia de a-mi retrage titlul de Principe al României şi locul în Linia de Succesiune la Coroana României. Această decizie, pe care mi-o asum, vine în urma unei perioade în care am reflectat la viitorul ţării şi Casei noastre, precum şi la rolul pe care eu îl pot avea în propăşirea lor. Poziţia de Principe al României şi prezenţa în Linia de Succesiune la Coroana României impun un mod de a-mi conduce viaţa pe care găsesc dificil să îl accept. De aceea, cu multă durere în suflet, consider că decizia Majestăţii Sale Regelui este binevenită pentru mine. Voi căuta, în viitor, să-mi servesc idealurile şi principiile în alt mod“, se arată într-un comunicat de presă al Casei Regale, care îl prezintă pe fostul Principe al României drept domnul Nicolae Mihai Medforth Mills, nepotul Majestăţii Sale Regelui.
Nicolae a mai spus că va continua să se implice în acţiuni caritabile şi ecologice. „Le mulţumesc tuturor celor care, în anii cât m-am aflat în mijlocul românilor, mi-au acordat încrederea, sprijinul şi speranţa lor, şi care şi-au oferit ajutorul la iniţiativele dedicate propăşirii României. În noile mele circumstanţe, voi căuta să mă dedic în continuare activităţilor ecologice, de tineret şi caritabile, despre care am învăţat atâtea lucruri cât timp m-am aflat în România. Doresc de asemenea să le mulţumesc autorităţilor publice centrale şi locale pentru deschiderea cu care şi-au acordat sprijinul proiectelor comune, şi mai ales familiei mele, pentru dragostea şi înţelegerea cu care m-au înconjurat aici. Nădăjduiesc ca Dumnezeu să protejeze şi în viitor naţiunea şi Coroana Română“, a mai transmis Nicolae.
Majestatea Sa, Regele Mihai, l-a exclus din linia de succesiune la tronul României pe nepotul său Nicolae, fiul Principesei Elena, iar hotărârea Alteţei Sale a intrat în vigoare încă de la 1 august, se arată în precizările transmise de către Biroul de Presă al Familiei Regale.
Citeste mai mult: adev.ro/nsx15b
Nicolae s-a născut la 1 aprilie 1985, la Geneva, ca fiu al principesei Elena și al lui Robin Leslie Medforth-Mills, oficial al Organizației Națiunilor Unite.