Primăria Capitalei reacționează în urma incidentelor de la mitingul unioniștilor: Jandarmeria nu se consultă cu Primăria la intervenții 

Publicat: 24 10. 2016, 21:02

Reprezentanții Primăriei Generale a Capitalei au reacționat în urma incidentelor care au avut loc la sfârșitul săptămânii la mitingul organizat în Capitală de susținători ai unirii Republicii Moldova cu România.

Printr-un comunicat de presă, remis B1 TV, reprezentanții Municipalității au explicat că au fost aprobate două marşuri dar că organizatorii şi-au asumat traseul fără să existe o intercaţiune între cele două manifestaţii.

De asemenea, Primăria mai arată că traseul stabilit nu includea și Calea Victoriei.

Cât priveşte intervenţia Jandarmeriei, primăria spune că: ”Facem precizarea ca Direcţia Generală a Jandarmeriei Municipiului Bucureşti se află în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, deci a Guvernului României. Direcţia Generală a Jandarmeriei Municipiului Bucuresti nu se consultă cu Primăria Municipiului Bucureşti atunci când intervine în teren”.

Cinci manifestanţi care participau la marşul Luptă pentru Basarabia au fost luați pe sus de forțele de ordine, după ce, potrivit oficialilor Jandarmeriei Bucureşti, au încercat să rupă cordonul autorităţilor şi să forteţeze intrarea pe Calea Victoriei. Manifestanţii au condamnat agresivitatea jandarmilor, despre care spun că i-au bătut.