Procurorii DNA au reținut un angajat al Serviciului Urbanism din Primăria Capitalei, după ce a fost prins când lua mită 40.000 de euro
Procurorii DNA au reținut un angajat al Serviciului Urbanism din Primăria Capitalei, după ce acesta a luat mită 40.000 de euro, pentru a modifica un plan plan de urbanism zonal, astfel încât să se poată construi pe un teren încadrat ca „spaţiu verde”, scrie Mediafax.
Gheorghe Cosmin Metescu, funcţionar public în cadrul Serviciul Urbanism al Primăriei Municipiului Bucureşti, este acuzat de luare de mită și a fost reținut de procurori pentru 24 de ore.
Acesta ar fi pretins, prin intermediari, 40.000 de euro de la proprietarii unui teren din Bucureşti, pentru a interveni în modificarea unui plan de urbanism zonal.
„Concret, proprietarii erau interesaţi ca suprafaţa de teren respectivă să dobândească caracter construibil, în condiţiile în care, potrivit planului de urbanism zonal actual, această suprafaţă de teren nu avea caracter construibil, fiind încadrată în categoria «spaţii verzi»”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Procurorii urmează să ceară, vineri, Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cosmin Metescu, reţinut pentru luare de mită.
Acţiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.