Răzvan Lucescu, gest emoționant. Ce-a făcut la 40 de zile de la moartea tatălui său, Mircea Lucescu
Răzvan Lucescu, gest discret și emoționant în memoria tatălui său. La 40 de zile de la dispariția lui Mircea Lucescu, familia fostului mare antrenor a ales să îi cinstească memoria printr-un gest de solidaritate dedicat celor aflați în nevoie. Răzvan Lucescu a revenit în România pentru a se ocupa personal de organizarea pomenirii, iar evenimentul a avut loc la un centru social din județul Teleorman.
Familia a decis ca parastasul să fie organizat într-un loc unde ajutorul să ajungă direct la cei vulnerabili, copii și vârstnici care beneficiază de sprijin social.
Răzvan Lucescu, gest discret. Unde a avut loc pomenirea pentru Mircea Lucescu
Momentul comemorativ a fost organizat la cantina socială a Centrului „Sfântul Ierarh Nectarie” din satul Lada, județul Teleorman. Cu această ocazie, familia Lucescu a oferit peste 100 de porții de mâncare beneficiarilor centrului.
Mai mult decât atât, Răzvan Lucescu nu s-a limitat la a participa simbolic la eveniment, ci s-a implicat direct, servindu-i personal pe cei prezenți.
Imaginile de la eveniment au fost făcute publice de preotul Florin Danu, cel care a transmis și un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
„Astăzi, la cantina socială a Centrului Sfântul Ierarh Nectarie, familia Lucescu a făcut pomenirea pentru domnul Mircea Lucescu și a oferit peste 100 de porții de mâncare copiilor și bătrânilor din comunitatea noastră.
Un gest care ne-a impresionat profund a fost faptul că domnul Răzvan Lucescu nu doar că a fost prezent, ci a servit personal copiii și beneficiarii centrului nostru, stând aproape de oameni cu multă discreție și căldură sufletească.
Într-o lume în care mulți aleg să ajute de la distanță, există și oameni care vin, privesc în ochi un copil, schimbă o vorbă cu un bătrân și oferă nu doar o masă caldă, ci și respect, atenție și omenie.
Le mulțumim pentru dragoste, pentru smerenia și pentru exemplul frumos oferit astăzi tuturor. Dumnezeu să primească pomenirea și să binecuvânteze această familie!”, a scris preotul Florin Danu, pe pagina de Facebook.
Ce moștenire a lăsat în urmă Mircea Lucescu
Mircea Lucescu rămâne una dintre figurile emblematice ale fotbalului românesc și internațional. De-a lungul carierei sale de jucător, a evoluat pentru Dinamo București, Știința București și Corvinul Hunedoara, reușind să cucerească numeroase trofee, inclusiv șapte titluri de campion și o Cupă a României.
Ca antrenor, parcursul său a fost impresionant, conducând echipe importante precum Dinamo, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk, Zenit, Dinamo Kiev, dar și echipele naționale ale României și Turciei.
Palmaresul său vorbește de la sine: 36 de trofee cucerite, printre care Cupa UEFA, Supercupa Europei, titluri de campion în România, Ucraina și Turcia, precum și numeroase Cupe și Supercupe.
Moartea sa, pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani, a lăsat un gol imens în lumea sportului, însă gesturile familiei sale arată că memoria lui continuă să fie onorată cu discreție și respect.