Reacția lui Daniel David la criticile dure privind noua programă la Limba Română: „Să nu creadă cineva că o echipă de birocrați sau ministrul a intrat cu pixul și a început să pună acolo autor și titlu”

Publicat: 04 12. 2025, 08:15
Daniel David, ministrul Educației. Sursa foto: Ministerul Educației - România / Facebook

Ministerul Educației a publicat în transparență noile programe pentru liceu, iar cea de Limba și Literatura Română a stârnit numeroase critici, fiind considerată „retrogradă”. Daniel David, ministrul Educației, a răspuns criticilor afirmând că programa a fost propusă de specialiști și că urmează o dezbatere în comisiile de specialitate și se va stabili o formă finală a acesteia.

Cine a făcut programa pentru Limba Română

„Am creat o comisie din specialiști foarte buni, oameni din Academia Română, din institute ale Academiei, de la universitățile mari și oameni care lucrează în preuniversitar la colegii naționale și pur și simplu ceea ce le-am spus este să se uite la diverse modele care există și în alte țări, la care noi ne raportăm de foarte multe ori prin performanța educațională, și să vină cu o astfel de propunere care să fie și mai aerisită.

Știți condițiile pe care le-am pus, că au fost publice, dar nu pe conținut, ci erau prin raportare la standarde internaționale.
Sigur, asta este varianta care a fost propusă, sunt discuții și discuții, de aceea avem o perioadă de consultare publică. Eu mă bucur că sunt astfel de reacții, oamenii se exprimă, unii pro, alții contra, la sfârșitul acestei perioade voi trage linie și voi vedea ce decizie voi lua”, a explicat ministrul Educației, pentru Digi24.

Concluzia lui Daniel David după ce a citit programa pentru Limba Română

David a mai afirmat că reacțiile din spațiul public l-au determinat să citească programa, pe care până acum n-o citise cu atenție: „Dar dacă mă întrebați pe mine dacă e bine sau nu, că avem cronicarii alături de alte opere, că totuși avem și juniniștii, avem mai multe curente abordate acolo, fiindcă m-am uitat și eu în ultimele zile. Eu vă spun, nici n-am citit cu atenție programa, pentru că avem zeci de materii, dar în ultimele zile, văzând dezbateri, am început să mă uit și eu peste program, nu ca un specialist și cu ochiul culturii generale și vom lua o decizie astfel încât să fie o decizie bună pentru copii și pentru școală. Este o este o discuție absolut naturală”.

„Să nu creadă cineva că o echipă de birocrați sau ministrul a intrat cu pixul și a început să pună acolo autor și titlu”, a mai ținut să precizeze ministrul Daniel David.