Relu Fenechiu, în fața sediului ÎCCJ: Îmi era frică de abuzuri, dar cred că mai poate exista dreptate (VIDEO)

Publicat: 07 01. 2014, 20:27

Emoţii pentru Relu Fenechiu. Procesul în care s-a judecat recursul  în Dosarul Transformatorul a durat peste şase ore. Fostul ministru al Transporturilor  a declarat în faţa judecătorilor că nu a eludat niciodată legea la vânzarea transformatoarelor.

Relu Fenechiu a fost condamnat iniţial la 5 ani de închisoare cu executare, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

„Chiar dacă nu am fost lăsat să spun tot ceea ce doream în declarația mea, consider că până acum totul s-a desfășurat într-un mod normal. Îmi era frică de abuzuri. Eu încă mai cred că mai poate exista dreptate. Eu nu am știut care erau prețurile de pe piață din acea perioadă. Eu luam produsele și le puneam un adaos de 10-15 %, alții le puneau dublu. Dacă ar fi existat vreun singur indiciu de avantaje aș fi fost condamnat pentru dare de mită. Nu există prejudiciu absolut deloc”, a declarat Fenechiu, în fața sediului ÎCCJ.

Fenechiu, despre dosarul Transformatorul: Cred că se mai poate face dreptate