Restructurări la CET Arad: 153 de angajați vor fi concediaţi din iunie

Publicat: 31 03. 2014, 16:37
Foto: aradon.ro

Consilierii locali din Arad au aprobat, luni, un proiect privind restructurarea Centralei Electro-Termice, care presupune desfiinţarea unui număr de 153 de posturi, între care 134 ocupate în prezent, aceşti salariaţi urmând să intre în şomaj din 1 iunie.

Angajaţii vizaţi vor intra în perioada de preaviz din 5 mai, iar odată cu trimiterea lor în şomaj vor beneficia şi de salarii compensatorii în raport cu vechimea în muncă. Astfel, cei cu o vechime cuprinsă între şase luni şi cinci ani vor primi şase salarii medii nete, cei cu o vechime cuprinsă între cinci şi 15 ani vor primi nouă salarii, iar cei cu o vechime de peste 15 ai vor beneficia de 12 salarii compensatorii, arată Mediafax.

Reprezentanţii Primăriei Arad au declarat că restructurările au loc după ce în ultimii ani s-a investit în retehnologizarea centralei, condiţii în care schema de personal a devenit prea numeroasă.

În prezent, CET Arad are aproximativ 480 de angajaţi.