Rogobete, întrebat dacă a dat sau a luat șpagă: „este un fenomen şi nu-l voi ascunde”. Ce spune ministrul despre fenomenul șpăgii din spitale

Publicat: 28 03. 2026, 13:49
Actualizat: 28 03. 2026, 15:10
Sursa foto: Facebook / @Alexandru Rogobete

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit deschis despre fenomenul șpăgii din spitale, recunoscând că acesta nu a fost eliminat complet. Declarațiile vin în contextul unor discuții recurente privind integritatea sistemului medical din România.

Cât de prezent mai este fenomenul șpăgii în spitale

Oficialul a admis sâmbătă la Prima TV, că plățile informale continuă să existe, chiar dacă amploarea lor este mai redusă comparativ cu anii anteriori. În același timp, el a subliniat că problema nu mai are dimensiunea pe care o avea în urmă cu un deceniu.

„Fenomenul s-a redus mult, dar nu a dispărut. Încă există, dar s-a redus mult. Dacă stăm să comparăm cu acum 10 ani de zile, fenomenul este mult mai jos. Dar eu fac apel la instituţiile statului responsabile de monitorizarea şi controlul acestor fenomene să se alăture Ministerului Sănătăţii şi să ne ajute să reducem fenomenul şi mai mult”, a declarat Alexandru Rogobete.

Ministrul a explicat că primește frecvent mesaje de la pacienți, aparținători sau chiar colegi din sistem, care reclamă astfel de situații. „Îmi scriu pacienţi, îmi scriu aparţinători, îmi scriu colegi care sunt revoltaţi de alţii, care fac asta, şi că sunt toţi băgaţi în aceeaşi oală”, a precizat acesta.

Ce spune ministrul despre propria experiență

Întrebat dacă a oferit vreodată bani necuveniți în sistemul medical, Alexandru Rogobete a respins categoric această idee. „Eu? Nu. N-am prea ajuns pe la medic”, a răspuns ministrul, relatează Digi24

El a adăugat că nici în perioada în care a profesat ca medic nu a acceptat astfel de practici. „Am ajuns de câteva ori şi atunci în situaţie de urgenţă. Dar nu, nu am dat, şi în puţina perioadă în care am fost medic, nu am luat, ca să fie foarte clară o treabă”, a completat acesta.

Declarațiile sale evidențiază atât persistența unui fenomen sensibil, cât și presiunea existentă asupra autorităților de a continua măsurile de reducere. În acest context, colaborarea instituțională rămâne esențială pentru limitarea acestor practici în sistemul sanitar.