Șefii Complexului Energetic Oltenia au organizat o petrecere de proporții în ziua în care au anunțat că vor concedia 2.000 de salariați
Tupeu fără margini din partea conducerii Complexului Energetic Oltenia. Şefii instituţiei au organizat un chef monstru, chiar în ziua în care au anunţat că vor concedia 2000 de salariaţi. Şi ca sfidarea să fie completă, conducătorii instituţiei s-au dus la petrecere cu maşinile instituţiei.
La cheful monstru organizat de şeful Complexului Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel, au participat şi mai mulţi colegi ai acestuia din PSD Gorj, printre care şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. De asemenea, la petrecere a fost prezent şi prefectul judeţului, Alin Văcaru.
Şefii Complexului Energetic Oltenia au chefuit chiar în ziua în care au anunţat că vor concedia 2000 de salariaţi. Mai mult, dacă te uitai în parcarea localului în care a avut loc petrecere ai fi putut crede că toată parcarea Complexului Energetic s-a mutat acolo. Asta pentru că toţi şefii instituţiei au venit cu maşina de serviciu. La fel au procedat şi preşedintele Consiliului Local şi prefectul, susţine presa locală.
Totul în timp ce 2000 de oameni sufereau o adevărată dramă, fiind lăsaţi fără loc de muncă în plină perioadă a sărbătorilor. Şi cel mai probabil, nu va fi ultimul val de disponibilizări de la Complexul Energetic. Lucru care nu pare însă să îi afecteze în vreun fel pe şefii instituţiei.