Serviciul Român de Informaţii (SRI) anunță că este în căutarea de personal pentru ocuparea mai multor posturi. Sunt vizați ofițerii operativi, analiști și specialiștii IT și în securitate cibernetică. Pentru cooptarea în cadrul celui mai important serviciu de informații românesc, candidații trebuie să îndeplinească mai multe criterii esențiale și să fi urmat cursuri specifice de calificare.
Pentru anul universitar 2021-2022, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” scoate la concurs locuri, pentru cursuri universitare de licență, după cum urmează:
Pentru formarea ofițerilor operativi – specializarea Psihologie Informaţii – 20 locuri
Pentru formarea ofițerilor analiști – specializarea Studii de securitate şi informaţii – 10 locuri
Candidații declarați admiși, vor urma cursurile de licenţă, master profesional sau postuniversitare de formare şi dezvoltare continuă organizate de către Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, la finalizarea cărora vor fi repartizați într-o unitate a SRI.
Programul este adresat atât elevilor aflați în clasa a XII-a, cât și absolvenților cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani, care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informaţii.
Candidații interesați se vor înscrie în procesul de selecție, prin transmiterea unui CV la adresa [email protected] (cu titlul „Licență ANIMV Nume și prenume”) şi cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localităţii unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI, până la data de 25.03.2021. În urma promovării tuturor etapelor de selecție, candidații vor fi validați pentru a participa la concursul de admitere la licenţă. Calendarul și metodologia de organizare și desfăşurare a concursului de admitere la studiile universitare de licenţă se găsesc pe site-ul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Candidaţii declarați admiși și care au mai urmat o formă de pregătire similară (program de studii universitare de licenţă) cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, trebuie să achite contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior la instituția de învățământ superior care a asigurat școlarizarea.
Ofițerul operativ are misiunea importantă de a culege informații şi pentru aceasta trebuie să îşi poată crea acces în mediile cu relevanţă pentru securitatea naţională.
La baza activităţii sale se află, în esență, abilitatea de a iniţia, dezvolta şi menţine relaţii de încredere cu surse secrete umane. Pentru a performa în această activitate, ofiţerul operativ trebuie să dea dovadă de inteligenţă socială şi comunicaţională superioară, atenţie distributivă, calm, echilibru, curiozitate, creativitate şi atenţie la detalii.
Ofițerul analist privește lumea, îi înțelege tendințele, îi descifrează relațiile de cauzalitate și îi anticipează evoluțiile.
Studiile universitare de master profesional se adresează absolvenților de studii de licență care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informații. Pentru anul universitar 2021-2022, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” scoate la concurs locuri pentru cursuri universitare de master, după cum urmează:
pentru formarea ofițerilor operativi – specializarea Intelligence și securitate națională – 40 de locuri
pentru formarea ofițerilor analiști – specializarea Analiză de Intelligence – 20 de locuri
Candidații interesați se pot înscrie în procesul de selecție, prin transmiterea unui CV la adresa [email protected] (cu titlul „Master ANIMV nume și prenume”) și cu precizarea, în corpul e-mail-ului, a localităţii unde le este mai facilă contactarea de către un reprezentant HR al SRI, până la data de 25.03.2021. În urma promovării tuturor etapelor de selecție, candidații vor fi validați pentru a participa la concursul de admitere la masterul profesional. Calendarul și metodologia de organizare și desfăşurare a concursului de admitere la studiile universitare de master profesional se găsesc pe site-ul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul”.
Candidaţii declarați admiși și care au mai urmat o formă de pregătire similară (program de studii universitare de master) cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, trebuie să achite contravaloarea serviciilor de școlarizare de care au beneficiat anterior la instituţia de învăţământ superior care a asigurat școlarizarea SAU pot opta pentru înscrierea la Cursul postuniversitar de formare și dezvoltare continuă organizat de ANIMV.
Cursul postuniversitar de formare și dezvoltare continuă
Acest program este similar ca structură şi curriculă programului de master profesional şi se adresează, în principal, persoanelor absolvente de studii de master pe locuri finanțate de la bugetul de stat și care își doresc o carieră în Serviciul Român de Informații. Absolvenții cursului parcurg același proces de selecție ca în cazul programului de master profesional, iar la absolvirea programului vor fi încadrați ca ofițeri operativi sau ofițeri analiști.
Detalii privind specializările și numărul de locuri aferente acestui program vor fi publicate în perioada următoare.
Înscrierea la concursul de admitere pentru locurile alocate Serviciului Român de Informaţii la cursurile de licență din domeniul tehnic în cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I” din București (32 de locuri) şi Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (9 locuri). Aceste cursuri de adresează atât elevilor aflați în clasa a XII-a, cât și absolvenților cu diplomă de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani, care își doresc o carieră cu profil tehnic în domeniul securității naționale.