Schi gratuit pentru turiștii care merg la munte de Paște. Despre ce stațiune este vorba

Publicat: 07 04. 2026, 16:24
Sursă Foto: freepik.com

Stațiunea Rânca le oferă turiștilor, care petrec Paștele la munte, posibilitatea de a schia gratuit în ziua de duminică. Aceștia au posibilitatea de a schia pe singura  pârtie care va rămâne funcțională din cele patru amenajate în zonă.

Ce facilități pregătește Stațiunea Rânca pentru turiști de Paște

Operatorii locali din Stațiunea Rânca profită de iarna care s-a prelungit pentru a asigura cele mai bune condiții de relaxare turiștilor. Pe lângă sporturile de iarnă, aceștia vor avea la dispoziție și lăcașurile de cult pentru slujbele pascale.

„Avem zăpadă suficientă şi îmbucurător pentru toate lumea este faptul că, de Paşte, duminică, toţi cei cazaţi în Rânca vor schia gratuit. Cei care merg să petreacă sărbătorile pascale în staţiune vor avea şi biserica la dispoziţie, şi slujba specifică şi duminică cei cazaţi şi probabil şi cei care vor urca pentru câteva ore la zăpadă vor putea schia gratuit.

Operatorii din zonă încearcă să asigure cele mai bune servicii specifice acestei perioade, ca toată lumea să se simtă bine şi iată că pot să profite de această iarnă care s-a prelungit şi să mai practice schiul într-una dintre cele mai frumoase zile din an, pentru că schiatul de primăvară este una dintre cele mai plăcute activităţi de alunecare pe zăpadă”, a declarat Sabin Cornoiu pentru AGERPRES.

Cum va funcționa programul salvamontiștilor pe timpul vacanței

Echipele de salvatori montani rămân mobilizate cu efective complete pentru a interveni rapid în orice situație de urgență. Cabinetul medical din stațiune va funcționa fără întrerupere, iar ambulanțe speciale sunt pregătite pentru teren accidentat.

„Vom fi acolo la datorie, nu am redus numărul de personal, sunt şase salvatori de serviciu, vor asigura asistenţa atât pe pârtie, cât şi în cadrul cabinetului medical care va funcţiona non-stop, vom avea două ambulanţe Salvamont la dispoziţie, gata să intervină şi să preia persoanele care au probleme medicale sau se accidentează şi pe care să le transporte către spital sau la locul de întâlnire cu ambulanţele SAJ sau SMURD, toate echipamentele sunt în bună stare de funcţionare şi credem că, indiferent de cât de mare va fi afluxul de turişti în staţiune, vom reuşi să gestionăm foarte bine situaţia”, a mai spus Sabin Cornoiu pentru AGERPRES.

Ce riscuri trebuie să evite turiștii

Deoarece temperaturile ridicate au început să topească zăpada, riscul de avalanșă este unul ridicat în zonele de creastă din județul Gorj. Turiștii sunt sfătuiți să poarte echipament adecvat și să nu ignore avertizările specialiștilor atunci când aleg să parcurgă trasee montane.

„Este o perioadă de tranziţie între iarnă şi vară, cei care merg pe munte vor întâlni foarte multe zone cu zăpadă, iar în zonele în care zăpada s-a topit pământul este destul de moale, pentru că există scurgeri de pe versanţi. Cei care merg către zonele de practicare a alpinismului şi în zona de via ferrata de la Baia de Fier găsesc condiţii bune de alpinism şi de escaladă, să fie foarte atenţi să aibă un echipament corespunzător

Cei care ies în zona alpină de creastă să înţeleagă că zăpada a început să curgă ca urmare a temperaturilor ridicate şi există risc crescut de avalanşă, de gradul trei, în masivele Parâng, Vulcan şi pe Godeanu, deci foarte mare atenţie în alegerea traseelor. Să aibă echipament adecvat cu protecţie termică, pentru că, dacă îi prinde noaptea pe munte, temperaturile vor fi scăzute”, a adăugat Sabin Cornoiu pentru AGERPRES.