Surse: Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, a fost reţinut pentru fapte de corupție

Publicat: 19 01. 2012, 22:00
Foto: luju.ro

Şeful Parchetului Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, Mihai Betelie, a fost reţinut de către procurorii anticorupţie, în dosarul în care magistratul este cercetat pentru fapte de corupţie, informează Mediafax, care citează surse judiciare.

Mai multe persoane sunt audiate într-un dosar legat de tranzacţii de spaţii.

Şi secretarul Primăriei sectorului 1 Bucureşti, Bogdan Grigorescu, este audiat în cazul şefului Parchetului sectorului 4, Mihai Betelie, al cărui birou, dar şi locuinţă au fost percheziţionate de anchetatorii anticorupţie, au declarat sursele.

Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Sectorului 4, Mihai Betelie ,este suspectat că ar fi derulat acte de comerţ sau ar fi încheiat tranzacţii financiare utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei.