Sute de oameni la slujba de Florii de la Patriarhia Română: Aproape 1,5 milioane de români își serbează onomastica
Sute de oameni s-au adunat duminică dimineaţă la Patriarhia Română, acolo unde are loc slujba de florii. În duminica a şasea din postul Paştelui, cunoscută în popor şi ca Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim. Totodată, aproape 1.500.000 de români îşi serbează onomastica.
Duminica Floriilor este ziua în care creştinii sărbătoresc intrarea Domnului în Ierusalim. Se celebrează în duminica dinaintea Paştelui şi sunt sărbătoriţi toţi cei care poartă nume de flori. În România există mai multe tradiţii şi obiceiuri de care încă se mai ţine cont de Florii.
Lovitul copiilor cu ramuri de salcie, aerisirea zestrei şi agăţarea de mărţişoare pe pomi înfloriţi sunt doar câteva dintre obiceiurile specifice zilei de Florii. Bătrânii spun că dacă le respecţi întocmai, vei avea parte de dragoste sănătate şi prosperitate.
Totodată, tradiţia creştină cere să mergem la Sfânta Liturghie şi să împodobim cu fire de salcie icoanele, pentru a întâmpina Intrarea Mântuitorului în Ierusalim. Se zice că aceste ramuri sfinţite trebuie păstrate tot anul, pentru că ajută la tămăduirea bolilor;
Floriile deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte, aşa-numita Săptămână Mare, care încheie cele 40 de zile de post.
Duminica Floriilor e şi prilej de a-i sărbători pe cei care poartă nume de flori. Potrivit statisticilor, aproape 1.500.000 de români îsi sarbatoresc astăzi onomastica cu ocazia acestei sarbatori.
În acest an, Floriile, ca şi Paştele, sunt sărbătorite în aceeaşi zi de ortodocşi şi de catolici.
Cu ocazia acestui eveniment, preoţii militari ai Ministerului Afacerilor Interne vor participa la pelerinajul de Florii, organizat de Arhiescopia Bucureştilor, pe traseul Manastirea Radu-Voda, Catedrala Patriarhala-Colina Bucuriei.
Peste 1.100 de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei vor asigura menţinerea ordinii publice.