Teleradiologia devine realitate în România. Pacienții vor primi interpretarea investigațiilor imagistice de la distanță

Publicat: 27 03. 2026, 13:11
Alexandru Rogobete (PSD), ministrul Sănătății. Sursa foto: Alexandru Rogobete / Facebook

Pacienții din România vor putea beneficia de interpretarea investigațiilor imagistice de la distanță, prin teleradiologie, conform unui proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Sănătății. Ministrul Alexandru Rogobete promite astfel un sistem mai rapid și mai accesibil pentru diagnosticul medical.

Diagnosticul mai aproape de oameni

„Pentru prima dată, facem schimbări reale în modul în care funcționează telemedicina și teleradiologia în sistemul de sănătate. Am pus în transparență decizională ordinul de ministru care introduce și reglementează utilizarea teleradiologiei și interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice”, a transmis Rogobete pe Facebook.

Ministrul explică faptul că interpretarea investigațiilor nu mai este limitată de locație, ci se bazează pe expertiza medicului, iar radiologia devine astfel „un serviciu conectat, modern, care poate răspunde mai rapid nevoilor pacienților”.

„Aducem diagnosticul mai aproape de oameni. Pentru că în multe unități medicale există echipamente performante, dar accesul la interpretare rapidă este limitat. Iar rezultatul îl știm: întârzieri, liste de așteptare, pacienți nevoiți să meargă în alte orașe”, a explicat ministrul.

Beneficii pentru pacienți și medici

Prin ordinul de ministru propus, teleradiologia va putea fi utilizată la scară reală, ceea ce va permite:

  • reducerea timpului de interpretare a investigațiilor imagistice;
  • creșterea accesului pacienților la diagnostic, inclusiv în zone izolate;
  • utilizarea mai eficientă a echipamentelor medicale existente;
  • conectarea serviciilor medicale într-un sistem digital integrat.

Ministrul subliniază că aceste modificări dezvoltă telemedicina și teleradiologia ca parte a unui sistem de sănătate modern: „Foarte important: calitatea actului medical rămâne prioritară. Diagnosticul trebuie să fie la același nivel de acuratețe, iar informațiile clinice și protocoalele sunt obligatorii. În același timp, sistemele digitale vor respecta standarde stricte de securitate cibernetică, pentru protejarea datelor medicale”.

Alexandru Rogobete consideră că digitalizarea în sănătate înseamnă timp câștigat pentru medici și acces mai bun la servicii pentru pacienți, contribuind astfel la eficiența întregului sistem medical românesc.