Timiș: Copil de 4 ani, înscris de tatăl său în clasa pregătitoare
Tatăl unui copil de patru ani, din judeţul Timiş, a depus cerere pentru înscrierea acestuia la şcoală, în clasa zero. Cererea acestuia va fi soluţionată de o comisie de specialitate.
„Mi se pare bizar ca la vârsta de patru ani, când copilul încă mai bea din biberon să fie înscris la şcoală. Din punct de vedere metodologic suntem obligaţi, cei din comisia judeţeană, să consiliem părintele spre a acţiona în interesul educaţional al copilului. Dacă părintele nu poate fi convins, în situaţia în care el continuă să insiste că minorul este extrem de bine pregătit pentru a intra în clasa pregătitoare, comisia judeţeană va aproba şi va solicita Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică o evaluare psihosomatică. Aceasta este cea care poate spune cu certitudine dacă acel copil este pregătit sau nu să intre în clasa pregătitoare”, a declarat inspectorul şef-adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, potrivit Mediafax.
În judeţul Timiş au fost depuse peste 1.000 de cereri de înscriere a copiilor în clasa zero.
Înscrierile în clasa zero pentru anul şcolar 2014-2015 au început luni şi se vor finaliza în 25 martie.