Toată România s-a întrebat DE CE Regele Mihai va fi înmormântat PE ÎNTUNERIC. Acum avem RĂSPUNSUL! Nimeni nu se gândea la asta
Conform programului oficial, Regele Mihai va fi înmormântat pe întuneric. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a vorbit despre faptul că Regele Mihai va fi înmormântat pe întuneric, fapt ce i-a nedumerit și chiar revoltat pe mulți români.
Acesta a precizat că ora 18.40(ora începerii slujbei de înhumare) era una normală… pe timp de vară, fiind lumină, dar „iarna… ziua e mai scurtă” și de aceea se va ajunge la această situație inedită pentru o înmormântare.
„În legătură cu oraaparent târzie, pentru că s-a comentat că regele e înmormântat pe întuneric, e vorba exclusiv de contextul iernii, ziua e mai scurtă. Nu e niciun impediment din punct de vedere canonic, bisericesc, legat cu punerea în mormânt a cuiva chiar dacă s-a lăsat întunericul. Nu permiteau condiţiile reale o oră mai apropiată de lăsatul întunericului. Nu e nicio problemă din punct de vedere creştin”, a explicat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.