Sărbătorită an de an pe 6 ianuarie, Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Cunoscută și sub denumirile „Arătarea Domnului”, „Epifania” sau „Botezul Domnului”, ea marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Nașterii lui Iisus Hristos.
Cum de Crăciun și de Revelion românii respectă câteva tradiții și obiceiuri, așa respectă și de Bobotează, dar și imediat după această zi.
Se spune că pe 5, 6, dar și pe 7 ianuarie nu se spală rufele. Mai mult decât atât, în această perioadă nu este bine să dăm bani cu împrumut.
„De Bobotează avem același principiu. Toate apele se sfințesc cu prezența lui Hristos în apele Iordanului și noi atunci, în ziua de Bobotează, facem mare slujbă, iar apa devine agheasmă, dar asta nu înseamnă că tu 8 zile nu ai voie să-ți faci duș, să speli, este greșit.
Noi ținem ziua de Bobotează, de Sfântul Ioan, dar de pe 9 poți să speli, nu scrie nicăieri că nu poți. Întotdeauna când avem aceste tradiții ‘băbești’ ar trebui să verifici o carte”, a spus preotul Vasile Ioana, potrivit spectacola.ro.
Tradiția spune că apa sfințită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată, dar cu toate acestea nu poate fi folosită oricum. Ea se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, iar în restul anului se folosește doar la stropit prin casă pentru purificare sau pentru udatul florilor.
Tot în această zi, în unele zone din țară se colindă, se fac şi se prind farmecele şi descântecele și se fac predicții despre noul an.
De asemenea, în noaptea de Bobotează, tinerele fete îşi visează ursitul. Ele îşi leagă pe inelar un fir roşu de mătase şi pun o rămurică de busuioc sub pernă. Fetele care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează pot fi sigure că se vor mărita în acel an.
Această sărbătoare are o semnificație aparte în religie, deoarece atunci, la apa Iordanului, s-a arătat pentru prima dată Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. În această zi este bine să rostești o rugăciune puternică:
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, Unule născut din Tatăl mai înainte de toti vecii, Lumină din Lumină, care luminezi toate, care nestricat Te-ai întrupat din Preasfânta Fecioară Maria și ai venit în lumea aceasta pentru mântuirea noastră. Pentru aceasta Te-ai afundat în apele Iordanului, ai deschis cerul cel închis de Adam şi Duhul Sfânt a venit peste Tine ca un porumbel.
Tu ai luminat şi ai îndumnezeit firea noastră şi Dumnezeiescul Tău Părinte Ti-a vestit bunăvoirea Sa, pentru că ai împlinit voia Lui şi ca un om ai primit păcatele şi prin junghiere Te-ai gătit, după cum Tu Însuţi ai grăit: Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, pentru că Eu Îmi pun sufletul, ca iarăsi să-L primesc’ şi, astfel, în această prealuminată zi, Tu, Doamne, ai pus începutul mântuirii noastre. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin”.