Tragedia de la Colectiv: 127 de persoane internate, 65 sunt în stare critică și gravă. 16 răniți, transferați la spitale din străinătate
În spitalele din București mai sunt internate 127 dintre victimele incendiului de la ”Colectiv”, iar, dintre acestea, 65 sunt în stare critică și gravă, a transmis Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, adăugând că o parte dintre aceștia ar putea fi transferați la spitale din străinătate.
Opt răniți vor fi transferați, sâmbătă, în Olanda, iar duminică vor mai fi transferați 8 răniți în Belgia, a anunțat premierul interimar Sorin Cîmpeanu.
„Avem un număr mare de pacienţi stabilizaţi, dar vă rog să primiţi această veste fără optimism. O pate dintre ei, care ar putea fi transferaţi în străinătate, sunt luaţi în calcul de Raed Arafat şi restul echipei de medici”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, într-o conferinţă la Ambasada Franţei, la care sunt prezenţi specialişti francezi şi români în tratamentul arsurilor grave, conform mediafax.
Belgia, Olanda, Germania, Israel şi-au exprimat intenţia să preia o parte dintre pacienţii răniţi în incendiul de la clubul Colectiv, urmând ca aceştia să fie transportaţi, în principal, cu avioanele Spartan ale MApN, România având în prezent 51 de paturi pentru arşi din care jumătate au ventilaţie.
Datele pentru fiecare unitate sanitară:
Spitalul de Arşi – 25 de pacienţi internaţi
Spitalul Bagdasar Arseni – 21 internaţi
Spitalul Grigore Alexandrescu – 7 pacienţi internaţi
Spitalul Sfântul Ioan – 7 pacienţi internaţi
Spitalul Elias – 14 pacienţi internaţi
Spitalul Militar Central – 12 pacienţi internaţi
Spitalul Sfântul Pantelimon – 4 pacienţi internaţi
Spitalul de Urgenţă din Bucureşti – 14 pacienţi internaţi
Spitalul Universitar – 18 pacienţi internaţi
Spitalul Dimitrie Gerota – 2 pacienţi internaţi
Spitalul Agrippa Ionescu – 3 pacienţi internaţi