Trei șoferi drogați au fost depistați în doar câteva ore, în Argeș. O tânără a ieșit pozitivă la testul de cocaină

Publicat: 08 09. 2023, 09:42
Actualizat: 08 09. 2023, 09:42

100 de șoferi au fost verificați pe străzile din tot județul Argeș, după ce, în ultimele luni, mai mulți conducători auto aflați sub influența drogurilor au provocat tragedii.

O tânără a recunoscut că a consumat droguri în urmă cu câteva zile la un grătar cu prietenii

Trei șoferi care s-ar fi urcat la volan drogați au fost depistați de polițiștii în doar câteva ore, joi noaptea. Printre ei, o tânără de 20 de ani care a ieșit pozitivă la testul de cocaină.

Tânăra din Slatina se îndrepta spre Pitești, cu două prietene în mașină. În satul Lunca Corbului a fost oprită de polițiști și pusă să sufle în drugtest.

Aparatul a indicat rezultat pozitiv la cocaină, iar tânăra a recunoscut că a consumat droguri în urmă cu câteva zile, când a fost la un grătar, cu prietenii.

Și nu a fost singura care a urcat la volan sub influența substanțelor interzise: un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamț, a fost găsit drogat la volan în Dâmbovicioara. La fel și un tânăr de 22 de ani, din Curtea de Argeș.