Trenurile au sute de minute întârziere în Gara de Nord. Oamenii au stat în frig peste 5 ore
Traficul feroviar a fost dat peste cap, vineri, iar trenurile au avut sute de minute întârziere în Gara de Nord din București. Oamenii au așteptat peste 5 ore să urce într-un tren și să ajungă la destinație.
Probleme pe cale ferată pe ruta București-Craiova
Mai multe trenuri au avut întâziere după ce o locomotivă care mergea pe ruta Roșiori Nord-București a deraiat într-o stație din Teleorman, conform știrileprotv.
Ruta București-Craiova a avut cele mai multe probleme, iar trenurile care urmau să ajungă și să plece din stație au avut întâzieri peste 300 de minute.
„Ne-a băgat în tren să mai stăm la căldură că era foarte frig și stăm, cred că avem mai bine de oră de când stăm în tren”, a spus o femeie.
Nouă trenuri au staționat în gările adiacente
Călătorii au urcat în tren, unii au dormit, alții și-au găsit diferite activități care să le țină ocupați până când vor pleca. Totul a fost bine, până când s-a oprit și căldura în tren.
„De la ora 7 suntem aici în gară, nu ne spune nimeni nimic. Ne-a băgat în tren de bine de rău, dar așteptăm de trei ore – În tren nu mai e căldură- a fost, dar acum s-a oprit”, a spus un călător.
În total, nouă trenuri au staționat în gările adiacente.
Reprezentanții CFR au anunțat că circulația a fost reluată în jurul orei 12.00, după ce a fost ridicată locomotive și linia a fost refăcută.