Troc universitar filmat cu o CAMERĂ ASCUNSĂ: O partidă de sex pentru o notă de trecere
Un scandal cu iz sexual a zguduit facultatea de Științe Economice din Cluj. Un cadru universitar, profesor doctor în matematică și statistică, a fost surprins cu camera ascunsă solicitând favoruri sexuale în schimbul unei note de trecere la examen, anunță stirileprotv.ro.
După o rundă de negocieri fără perdea în cabinetul profesorului, în care studenta i-a dat impresia bărbatului, de 61 de ani, că ar fi dispusă să întrețină raporturi sexuale, cadrul universitatr a chemat-o în cămin într-o “cameră a profesorilor”.
Imaginile îl arată pe profesorul Ilie Parpucea pe jumătate dezbrăcat încercând să o convingă pe tânără să îi cedeze. Studenta îngrozită părăsește în grabă camera.
„M-am dus, i-am cerut niste cărti și nici prin gând nu mi-a trecut că el îmi va cere alte servicii. Când am ajuns acolo, a pus mâna pe mine și m-a întrebat dacă sunt pregatită și mi-a zis să nu fiu naivă”, a povestit studenta.
Bătrânul dascăl se declară vinovat, dar pretinde că studenta l-ar fi atras într-o capcană.
„Sunt două lucruri distincte. Nici măcar n-am corectat eu, ci asistentul meu, iar eu m-am angrenat în provocarea ei. Dacă tot m-a provocat, am zis haide”, a recunoscut profesorul.
Decanul facultății prof. dr. Dumitru Matis s-a declarat șocat de imaginile în care colegul său îi face avansuri tinerei. „Este trist că se întamplă nu m-aș fi așteptat”, a spus el.
Miercuri, soarta profesorului înfierbântat va fi hotărâtă de o comisie universitară.
Cum profesorul a recunoscut fapta, nu ne rămâne decât să ne întrebăm de ce există o „cameră a profesorilor” în cămin și ce alți dacăli au mai folosit-o.