Un consilier din Senat a fost reținut de procurorii de la Parchetul Gorj pentru trafic de influență

Publicat: 11 05. 2016, 11:26
Foto: rasunetul.ro

Consilierul parlamentar Zosim Vasile a fost reținut, marți, de procurorii de la Parchetul Gorj, fiind acuzat de trafic de influenţă, informează Mediafax.

Consilier parlamentar în cadrul Senatului-Direcţia Generală de Control Juridic şi Securitate Internă, Zosim Vasile a fost ridicat de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, după ce ar fi cerut 43.500 de lei de la o firmă.

Ulterior acesta a fost dus la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, procurării hotărând că se impune reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Potrivit Laviniei Ilie, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în perioada 2013-2014, consilierul parlamentar ”a pretins şi primit suma de 42.000 de lei de la Rădulescu Ion, lăsând să se creadă că are influenţă pe lângă directorii unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, în vederea încheierii unor contracte privind achiziţionarea unor deşeuri de fier vechi”.

Consilierul care, potrivit unor surse judiciare, și-ar fi recuoscut faptele, va fi prezentat miercuri la Tribunalul Gorj, cu propunere de arestare preventivă.