Cursă de peste o oră până la Otopeni, plătită cu 63 lei. Reacția șocantă a unui șofer Uber: „De astăzi conturile mele au fost șterse”

Publicat: 23 04. 2026, 10:27
Actualizat: 23 04. 2026, 10:29
Sursa Foto: Flickr.com
Aplicațiile de ridesharing au devenit rapid prima opțiune pentru tot mai mulți români atunci când vine vorba de deplasări. Creșterea lor ascunde însă un conflict tot mai evident între cei implicați. Șoferii spun că veniturile sunt sub așteptări și nu reflectă efortul depus. În același timp, clienții consideră că tarifele sunt deja prea mari pentru serviciile oferite.

Cât l-a costat pe un client o cursă de peste o oră până la Otopeni

Nemulțumirea șoferilor de ridesharing devine tot mai greu de ignorat, chiar dacă Uber continuă să fie o alegere populară pentru românii care vor un venit suplimentar. În teorie, pare o soluție flexibilă și profitabilă, dar realitatea din teren spune altceva.

Un exemplu recent a aprins spiritele. O cursă de 1 oră și 23 de minute, pe traseul București – Aeroportul Otopeni, a fost tarifată la doar 63,15 lei. Șoferul, vizibil surprins, a explicat pe un grup de Facebook că a parcurs aproximativ 36 de kilometri, inclusiv pe A0. Traseul a fost chiar modificat la sugestia pasagerului, lucru care, în mod normal, ar fi trebuit să influențeze costul final.

Încercarea lui de a clarifica situația cu platforma nu a dus nicăieri. Deși timpul cursei era înregistrat corect, numărul de kilometri nu reflecta realitatea. Răspunsul primit a fost clar, „cursa nu este eligibilă pentru o ajustare”. Întâmplarea s-a răspândit rapid online și a reaprins discuția despre cât de corect funcționează, în practică, sistemul de plată din ridesharing.

Sursă Foto: Facebook: Ridesharing – Pareri, propuneri si inchiriere auto Uber si Bolt

Ce spune șoferul despre cursa care l-a făcut să renunțe

Uber este din nou în centrul nemulțumirilor după ce un șofer și-a făcut publică experiența. Acesta povestește că a parcurs aproximativ 36 de kilometri pe A0 în circa o oră și 26 de minute, însă aplicația i-a afișat corect doar durata, nu și distanța reală.

„Am mers pe A0 și am făcut mai exact 36 km în aproximativ 1 oră și 26 de minute. Îmi arată timpul real, dar la km nu. Am explicat echipei de suport de la Uber ce s-a întâmplat și aceștia au închis cazul exact cum ei au vrut. Pot spune doar spor tuturor ce mai prestează servicii de ridesharing. De astăzi conturile mele au fost șterse”, a scris șoferul în postarea sa.

Sursă Foto: Facebook: Ridesharing – Pareri, propuneri si inchiriere auto Uber si Bolt

Cum au reacționat oamenii după ce povestea a devenit virală

Valul de reacții a apărut imediat, iar mulți dintre cei care au comentat i-au dat dreptate șoferului. Unii au subliniat că situația putea fi evitată dacă pasagerul era rugat să adauge o oprire în aplicație, pentru recalcularea corectă a tarifului.

Alții au fost mai tranșanți și au spus că responsabilitatea este împărțită. Șoferii acceptă prea ușor astfel de abateri, iar platforma nu face nimic pentru a corecta problemele. Pentru mulți, cazul a devenit o lecție clară: „Nu mai deviez nici 50m de la traseu.”